Zici că suntem în primăvara lui 1990. Atunci, pe la mijlocul lui martie, la o farmacie din cartierul Tudor Vladimirescu din Târgu Mureș, angajații au decis să afișeze denumirea firmei și în limba maghiară. Contrar aparențelor, și maghiarii se mai îmbolnăvesc. Gestul nu era nici măcar unul inedit: inscripțiile în limba maghiară fuseseră deja expuse în mai toate farmaciile din județ, cea din cartierul Tudor fiind codașă în tot acest proces de normalizare. Cu toate acestea, câteva sute de români s-au adunat să vadă grozăvia și s-au pus pe scandat lozinci antimaghiare. Și dăi, și luptă. Bineînțeles, aroganta inscripție a fost ștearsă. Boala, cum spuneam, nu cunoaște etnie.
Mai târziu, vajnicii patrioți au început să-i agreseze și pe etnicii maghiari din alte părți ale orașului. Eșalonat, ordonat, democratic. De dragul diversității, au snopit în bătaie și un grup cam curios de jurnaliști din Ungaria, care au încercat să-i filmeze. Poliția a intervenit, dar foarte puțin: cei duși la secție au fost reporterii.
Povestea se apropie de punctul culminant: pe 19 martie 1990 sosesc în oraș autobuze cu țărani români din împrejurimi veniți pentru a planta flori. Geniul maselor iese din nou la iveală: se încearcă scoaterea tăbliței care indica strada Tolstoi și e vânat în tot orașul Farkas Bolyai (1775-1856), considerat principalul vinovat pentru tot tămbălăul. Moarte intelectualilor avant la lettre. Au fost atacate sediile UDMR, PNȚcd și PNL, aflate una lângă alta. Sediul UDMR s-a bucurat și de o incendiere. Poliția a întârziat din nou să apară, cu toate că avea sediul peste drum, la doi pași de măcel. Este seara în care scriitorul András Sütő este bătut cu bestialitate și își pierde un ochi.
În dimineața care a urmat, maghiarii ies cu miile în stradă pentru a protesta împotriva violențelor din seara precedentă. Tot cu miile se adună și românii. Întâlnirea celor două mulțimi, despărțite de un cordon flower-power de polițiști, dă naștere la un schimb pașnic de înjurături, roșii, ouă și alte bunuri de larg consum. Asta, doar până pe la orele după-amiezii, când alte autobuze pline cu grupuri organizate de țărani sosesc în oraș pentru a igieniza locul. Zis și făcut. Bilanțul descinderii rural-urbane: șase morți și zeci de răniți. De ambele părți. Întregii tărășenii puse la punct de fosta Securitate îi spunem azi „conflictul interetnic de la Târgu Mureș”. A fost, dacă vreți, matineul sau varianta demo a mineriadelor de mai târziu.
Mult mai târziu, adică azi, după scandalul creat de mass media în jurul steagului secuiesc, inspectorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului din Braşov au descins și ei, tot ordonat, eșalonat, dar la braț cu presa (atunci, diletantismul îl livra Adevărul, acum îl livrează instituțiile de presă la care s-au împrăștiat angajații lui de odinioară), pentru un control de rutină la târgul produselor tradiţionale de la Miercurea Ciuc. Unde altundeva să mergi în control din Brașov, într-o dimineață mohorâtă de sâmbătă, dacă nu la secui? Iar n-au șapcă, mama lor de boangheni!
Situația e critică, s-au constatat abateri grave: etichete inscripţionate (vă dați seama?!) exclusiv în limba maghiară, lipsa cântarului consumatorului, dar şi sticle refolosite pentru sucuri naturale. Mai țineți minte uimirea geek-ului din Valea Jiului ajuns în sediul PNȚcd, la mineriada din iunie 1990, cel cu „au mașini de scris a-u-to-ma-te”? Ei, suntem în același film. Și mă pălește un déjà vu. Cam grețos, ce-i drept.
Adică cum? Într-o țară în care borșul, laptele de casă, ketchupul, sucul de roșii sau de fructe și mai spuneți voi ce alte lichide îndoielnice sunt comercializate „la pet” în piețele agricole de pe întreg întinsul patriei, în care traficanții de țigări, de telefoane mobile, ceasuri, baterii, textile și alte bunuri procurate din te miri ce țări sau nepăzite buzunare sunt vândute sub nasul docililor oameni de ordine și în care, până la urmă, corupția e un fenomen endemic, vii și pui de un bllitzkrieg comercial, doar așa, ca să areți cine poartă în casă bastonul? Nu mai luați produse sucuiești, fraților, sunt niște jegoși dubioși, vă fură la cântar, au iaurtul contrafăcut și nenorociții mai vorbesc și maghiară! Ce gulyás? Ce kürtős kalács? Ce pită cu cartofi? Cam așa (ră)sună mesajul transmis azi, prin mass media, pavlovienilor în „chestiunea secuiască”. Trist este, însă, că „salivează” nu doar ei, ci și prea mulți jurnaliști.
http://blog.cosmeanu.ro